UNESCO invită Turcia la dialog

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură este preocupată de soarta fostei bazilici Sfânta Sofia care ar putea fi reconvertită în moschee.



UNESCO a solicitat Turciei un dialog înainte de orice decizie care ar putea aduce prejudicii “valorii universale” a acestui monument de patrimoniu mondial.


La 2 iulie, cel mai mare tribunal administrativ din Turcia a studiat o cerere de reconversie în moschee a fostei bazilici, o măsură pe care preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi-o doreşte cu riscul de a provoca tensiuni cu alte ţări.


Operă arhitecturală majoră, construită în secolul VI de bizantinii care şi-au încoronat împăraţii aici, Sfânta Sofia este un sit clasat în patrimoniul mondial al UNESCO şi una dintre principalele atracţii turistice de la Istanbul. Ea a fost convertită în secolul al XV-lea în moschee după invazia otomană, apoi în muzeu în 1935 de tânărul lider al Republicii turce, Mustafa Kemal Ataturk, dornic să o ofere “umanităţii”.


Organizaţia Naţiunilor Unite pentru educaţie, ştiinţă şi cultură, cu sediul la Paris, a subliniat că Sfânta Sofia a fost înscrisă pe Lista patrimoniului mondial al umanităţii în calitate de muzeu ceea ce presupune un anumit număr de angajamente şi obligaţii juridice.



“Astfel, un stat trebuie să se asigure că nicio modificare nu afectează valoarea universală excepţională a bunului înscris pe teritoriul său. Orice modificare necesită o notificare prealabilă pentru statul respectiv la UNESCO, apoi, dacă se impune, un examen de către Comitetul de patrimoniu mondial.”, a precizat organizaţia.



Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură şi-a exprimat aceste îngrijorări în mai multe mesaje electronice şi prin intermediul unei informări transmise ambasadorului său pe lângă UNESCO, solicitând autorităţilor turce să stabilească un dialog înaintea oricărei hotărâri care ar putea să aducă prejudicii valorii universale a sitului.



“Proprietatea – zonele istorice din Istanbul – este înscrisă în special pentru integrarea unică a capodoperelor arhitecturale care reflectă întâlnirea dintre Europa şi Asia de-a lungul mai multor secole şi pentru că Sfânta Sofia a devenit un model pentru o întreagă familie de biserici şi mai târziu de moschei şi mozaicuri, de palate şi biserici din Constantinopol, care au influenţat artele atât în Orient, cât şi în Occident.”, aminteşte agenţia ONU.



În urmă cu câteva zile, Patriarhia Română și-a exprimat  solidaritatea cu toţi cei care “apără acest simbol” al Bisericii Ortodoxe universale.



”Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat o scrisoare Sanctităţii Sale Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă, în care exprimă susţinerea Patriarhiei Române pentru menţinerea statutului actual al Basilicii Sfânta Sofia din Constantinopol (Istanbul), ca muzeu. Demersul Patriarhiei Române are în vedere valoarea inestimabilă a acestei basilici, unanim recunoscută ca simbol al credinţei şi civilizaţiei creştine şi al artei universale, ceea ce a determinat înscrierea sa de către UNESCO în patrimoniul cultural universal în anul 1985.”, a transmis Patriarhia Română.



Prin demersul Bisericii Ortodoxe Române, membrii Sfântului Sinod și-au exprimat un sprijin concret faţă de Patriarhia Ecumenică, în apărarea statutului actual al Basilicii Sfânta Sofia.


Redactor: Mihaela Țânțaru

loading...