Veniturile tuturor hotelierilor de pe litoral, comparabile cu cele a 5 lanțuri hoteliere din București

Veniturile tuturor hotelierilor de pe litoral, comparabile cu cele a 5 lanțuri hoteliere din București

Stațiunea Mamaia


Pe litoralul românesc funcţionau 380 de companii hote­liere anul trecut şi încă 120 de companii pe alte servicii de cazare, ce au raportat afaceri totale de doar 550 milioane lei (circa 120 milioane euro).


Asta arată datele de la Registrul Comerţului, ce iau în calcul persoane juridice cu cod CAEN 5510-hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare şi cod CAEN 5590-alte servicii de cazare.


Fiecare loc de cazare de pe litoral a generat venituri de puţin sub 50 de lei în medie pe zi, în sezonul de vară (mai-septembrie), potrivit calculelor ZF, ce iau în considerare cifra de afaceri totală raportată de companiile ce oferă servicii de cazare şi cele 85.000 de locuri în unităţile turistice, numărate de Statistică în tot judeţul Constanţa anul trecut.


Datele statistice arată că infrastructura de cazare din Constanţa cuprinde 65.000 de locuri în hoteluri şi 20.000 de locuri de cazare în pensiuni, hosteluri, vile, cabane.


Deşi tarifele hotelierilor din nordul litoralului românesc au ajuns să fie comparabile cu cele ale unităţilor de pe Coasta de Azur, iar unii hotelieri afirmau că nu mai fac faţă cererii din partea turiştilor, cifrele oficiale indică o altă realitate. Mai exact, business-ul hotelier de pe litoralul românesc este similar cu cel raportat de doar cinci companii hoteliere cu unităţi în București (Bucuresti Turism- complexul Radisson Blu, ANA Hotels- Athenee Palace Hilton, Societatea Companiilor Hoteliere Grand – JW Marriott, hotelul Intercontinental şi Sheraton Hotel).


Oficialii de la Ministerul Turismului nu au comentat cu privire la această temă. Nici reprezentanţii ANAF nu au răspuns la solicitarea ZF.


Sursa: ZF.ro


The post Veniturile tuturor hotelierilor de pe litoral, comparabile cu cele a 5 lanțuri hoteliere din București appeared first on Constanța 100%.