VIDEO FOTO Cum a fost prima plimbare cu roata ca la Londra din Constanța

roata constanta




Roata panoramică din Constanța, asemănătoare celei din Londra, a fost dată în folosință vineri seară.





Reprezentantul constructorului, David Lamborghini, a spus că a montat astfel de roți în multe orașe ale lumii, cum ar fi Paris și Barcelona. Zece persoane au muncit o săptămână ca să o ridice.





„Într-o cabină, în mod normal, ar intra șase persoane. Acum însă, din cauza pandemiei, pot intra patru persoane din aceeași familie sau două persoane, dacă nu fac parte din aceeași familie”, a precizat Adriana Deoancă, purtător de cuvânt al Primăriei Constanța.





Imediat după ora 20.30, zeci de curioși au fost dornici să vadă cum arată Constanța văzută de sus. Se pot admira portul, marea, Cazinoul și o parte din peninsulă.





„Plimbarea a fost frumoasă. Se pot vedea părțile frumoase ale orașului și cursa este lină, cred că se poate da oricine fără a i se face rău de înălțime. Merită”, a spus una dintre primele cliente.






Prima plimbare cu roata ca la Londra din Constanța

www.CT100.ro Roata a fost dată în folosință vineri seara. Imagini de la prima cursă.

Publicată de Constanta 100% pe Vineri, 26 iunie 2020









Prețul unui bilet întreg costă 20 de lei. Persoanele cu dizabilități și elevii de nota 10 beneficiază de gratuitate, iar pensionarii au reducere 50%. Prețul pentru cabina VIP este de 30 de lei.


The post VIDEO FOTO Cum a fost prima plimbare cu roata ca la Londra din Constanța appeared first on Constanța 100%.