VIDEO Giratoriile și sensurile unice au omorât traficul în Constanța







Sensurile giratorii și sensurile unice au omorât traficul în municipiul Constanța.






Trafic de coșmar






Pe strada Soveja, de exemplu, joi seara se stătea mai mult de cinci minute la coadă la unul dintre sensurile giratoriu (primul de la intersecția cu bulevardul Tomis, sensul de mers spre Inel II). Și nu este singurul giratoriu de pe acea șosea. În mijlocul zilei timpul de așteptare este ceva mai mic (puțin peste 3 minute, de pildă). Combinația cu sensurile unice duce la întârzieri și mai mari.





Practic, nu ai nici o alternativă de te a deplasa mai repede. Autobuzele circulă pe același traseu, deci așteaptă tot atât de mult în trafic. Același lucru și pentru maxi taxi, pe care le-aș evita și din alte motive. Unul dintre ele este că n-am încredere în microbuze, altul că, de exemplu, azi se stătea și pe culoar, în picioare.





Așadar, în ciuda aglomerației, automobilul personal rămâne mijlocul cel mai comod de transport, dar și cel mai scump. Dacă s-ar crea benzi unice pentru mijloacele de transport în comun, poate că oamenii ar fi motivați să le folosească. Este numai una dintre măsurile de mobilitate urbană pe care le iau orașele adevărate.





Vă recomandăm și:





VIDEO A făcut scandal după ce i-a fost ridicată mașina. S-a ales cu dosar penal și mai multe amenzi





Nu contează câți stâlpi pune primăria, unii șoferi găsesc loc să parcheze pe trotuar




Constanța, SUFOCATĂ de mașini. De ce NU ar trebui să ne dorim PARCĂRI




Radu Mazăre țipa la șeful Poliției Rutiere și cerea sensuri unice din 2007. Consilierii locali voiau parcări




Claudiu Palaz, stăpânul trotuarelor




Încă o victimă a parcării neregulamentare la LIDL




VIDEO Decebal Făgădău a explicat de ce nu a construit parcări în Constanța, așa cum a promis




EXCLUSIV Câți bani au plătit șoferii, în Constanța, pentru parcarea prin SMS




Primăria Constanța: Banii pe care șoferii îi plătesc pentru parcarea prin SMS „nu au o destinație specială”




Câți constănțeni cu mașini electrice sau hibrid au cerut vinietă pentru parcare gratuită




CCINA Constanța a obținut locuri de parcare GRATUIT, pe care le ține goale și blocate în weekend




VIDEO Primăria Constanța spune că a amenajat peste 1.500 de locuri de parcare




În Constanța, proștii plătesc parcarea, șmecherii sunt protejați




Mașina ridicată pentru parcare neregulamentară nu poate fi recuperată decât de proprietarul legal




Nimic nu e gratis, nici locul de parcare




Primăria Constanța nu va mai taxa parcarea în centru și pe timpul nopții




Hocus-pocus în Constanța: dispare o parcare, apare un supermarket




De ce să parchezi neregulamentar când ai, LÂNGĂ TINE, locuri de parcare libere (dar cu plată)?




Mașini care blochează trotuarul, deși în parcarea cu plată sunt locuri libere




VIDEO. Incredibil: a scos, pur și simplu, plăcuța de parcare a unui vecin, ca să-i ia locul




Alexandra și-a găsit mașina blocată în parcare. Ce trebuie să facă?




De ce are Craiova o parcare subterană construită cu fonduri europene și Constanța are numai promisiuni




Amenda
pentru cei care fac nunți în stradă, mai mică decât pentru șoferii
care au depășit timpul de parcare. Schimbați această aberație!






The post VIDEO Giratoriile și sensurile unice au omorât traficul în Constanța appeared first on Constanța 100%.