Viorica Bălteanu: DESPĂGUBIRI DIN IUBIRE DE PATRIE?!?

Viorica Bălteanu: DESPĂGUBIRI DIN IUBIRE DE PATRIE?!?

Viorica Bălteanu: DESPĂGUBIRI DIN IUBIRE DE PATRIE?!?


Una caldă, alta rece!!! După excelenta prestație de la FED CUP, Simona Halep, dar și Ilie Năstase, Ion Țiriac, Virginia Ruzici, Irina Begu, alți importanți mari jucători de tenis au aflat cu uluire că dl. Mugur Isărescu îi taxează cu un milion de euro, dacă vor să fie redată circuitului sportiv național și internațional baza sportivă din Dealul Cotrocenilor.



Așteptăm cu toții (mă gândesc la milioanele de români câte or mai fi fiind ele) răspunsul d-lui Mugur Isărescu, în motivarea acestei pretenții bănești fabuloase. Nu de alta, dar Domnia sa păstorește încă din secolul trecut, Banca NAȚIONALĂ a României, prin urmare interesul NAȚIONAL s-ar cuveni să-i călăuzească deciziile.


Cum știm, o imensă cantitate din rezerva de aur a Băncii NAȚIONALE a României a fost depozitată, din inițiativa Domniei sale, în Marea Britanie, la Londra (nu-mi amintesc dacă măsura a fost aprobată de Parlament, detaliu ce ar face și mai bizară tărășenia), acțiune, de asemenea, discutabilă, dat fiind precedentul nevindecabil al pierderii tezaurului național, tot din cauza unei decizii (ne)înțelepte, una datând de mai bine de un secol, de când așteptăm ca imensele bogății românești să fie returnate de la Moscova.


Mă întreb retoric dacă ― acum ― repatrierea rezervei de aur a României nu ar fi cu adevărat benefică economiei românești, bunăstării cetățenilor țării noastre, de pildă.


Sunt în gravă dilemă, prieteni. Mă poate cineva convinge că greșesc?


Timișoara, 11.02.2019.




The post Viorica Bălteanu: DESPĂGUBIRI DIN IUBIRE DE PATRIE?!? appeared first on Mangalia News.