Ziua Culturii Naționale, marcată la Biblioteca Municipală Mangalia

Ziua Culturii Naționale, marcată la Biblioteca Municipală Mangalia

15 ianuarie este Ziua Culturii Naționale, dar și ziua lui Mihai Eminescu. Anul acesta se împlinesc 172 de ani de la nașterea marelui poet.


Ziua Culturii Naţionale a fost marcată pentru prima dată la 15 ianuarie 2011. Motivul pentru care a fost aleasă ziua lui Eminescu drept Zi a Culturii Naţionale este acela că este poetul “nepereche” al neamului românesc și că personalitatea marcantă a lui Mihai Eminescu – nu doar în literatură, ci şi în jurnalism ori în filosofie, i-a impresionat atât pe contemporanii săi, cât şi pe cei din generaţiile următoare. Inteligenţa lui, cultura de nivel european, bogăţia şi farmecul limbajului eminescian nu au rămas neobservate, ci au fost apreciate.


Ziua Culturii Naţionale este marcată şi în alte ţări europene, cu acest prilej fiind omagiaţi oameni de cultură remarcabili, reprezentativi pentru fiecare stat în parte. Să omagiem cultura, în cea mai elevată formă a ei! (Biblioteca Municipală Mangalia).





Mangalia News, 15.01.2022.




The post Ziua Culturii Naționale, marcată la Biblioteca Municipală Mangalia appeared first on Mangalia News.