Diaspora românească este a cincea cea mai mare din lume, conform unui raport al OCDE

Trei sferturi (75%) din declinul populaţiei României între anii 2000 şi 2018 (de la 22,4 milioane la 19,5 milioane) se datorează emigrării, diaspora românească fiind a cincea cea mai mare din lume, arată Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) într-un nou raport publicat marţi la Paris, citat de Agerpres.


Potrivit documentului de 174 de pagini, intitulat ”Talent Abroad: A Review of Romanian Emigrants” (Talent în străinătate: o recenzare a emigranţilor români), în 2015–2016, 3,6 milioane de persoane născute în România (17%) trăiau în ţările OCDE, dintre care 54% erau femei. Între 2000–2001 şi 2015–2016, numărul emigranţilor români a crescut cu 2,3 milioane. Italia, cu aproape o treime din populaţia emigranţilor români (peste 1 milion), a fost ţara gazdă lider, urmată de Germania (680.000) şi Spania (573.000).


În ultimii ani, aproximativ 25% dintre românii care trăiesc în România şi-au exprimat dorinţa de a se stabili definitiv în străinătate dacă ar avea posibilitatea, unul dintre cele mai mari procente înregistrate în regiune. Aproape jumătate dintre persoanele în vârstă de 15–24 de ani din România au declarat că intenţionează să emigreze.


Emigranţii români lucrează în cea mai mare parte în meserii slab calificate, iar dintre cei cu studii superioare, mulţi sunt supracalificaţi, se spune în raport.


Emigranţii români în ţările OCDE au de trei ori mai multe şanse decât cetăţenii ţării în care au emigrat de a lucra în activităţi care implică o muncă necalificată sau semi-calificată şi jumătate au şanse de a lucra în locuri de muncă cu înaltă calificare. Aproape jumătate din românii cu studii superioare care au emigrat în ţările OCDE ocupă locuri de muncă cu nivel scăzut de calificare.


alt


Continuarea, aici: caleaeuropeana.ro




The post Diaspora românească este a cincea cea mai mare din lume, conform unui raport al OCDE appeared first on Mangalia News.

loading...