„Seri de teatru la Pontul Euxin“ continuă, săptămâna aceasta, cu trei comedii celebre





După opt
spectacole de succes, stagiunea estivală „Seri de teatru la Pontul Euxin“
continuă și în acest sfârșit de săptămână, la Amfiteatrul din Parcul Tăbăcărie,
cu alte patru seri de poveste sub cerul înstelat, cu intrare
liberă.  





Joi (15
august), dar și vineri (16 august), începând cu ora 21.00, constănțenii sunt
invitați să urmărească o comedie celebră: „Gâlcevile din Chioggia“, de Carlo
Goldoni, în care joacă actori bucureșteni, precum Eugen Cristea, cunoscuți
actori de la Teatrul de Stat Constanța, dar și talentați studenți de la
Facultatea de Arte a Universității „Ovidius“.





Regia
spectacolului este semnată de Daniel Nițoi, iar asistent regie este Vasile
Filipescu. Coregrafia este creată de Mădălina Mechenici, scenografia e
realizată de Puiu Iordăchescu, iar muzica, de Eugen
Cristea.         





Vor da viața
faimoaselor personaje ale lui Goldoni actorii: Andu Axente (jupân Toni,
proprietar de tartană pescărească), Mirabela Moroșanu (mătușa Pasqua, soția
Jupânului Toni), Cătălina Oțeleanu (Lucietta, sora jupânului Toni), Andrei
Cantaragiu (Titta-Nane, tânăr pescar), Grațian Prisacariu (Beppe, fratele
jupânului Toni), Eugen Cristea (jupân Fortunato, pescar), Loredana Adăscăliței
(mătușa Libera, soția jupânului Fortunato), Denisa Todireanu (Checca, sora
mătușii Libera), Iuliana Melnic (Orsetta, sora mătușii Libera), Vasile
Filipescu (jupân Vicenzo, pescar, curierul cancelariei), Teodor Marcu (Toffolo)
și Jean Lemne (Isidoro, locțiitor al cancelarului).





Sâmbătă (17
august), dar și duminică (18 august), spectatorii sunt invitați să urmărească,
începând cu ora 21.00, două comedii în fiecare seară: „Încurcă-lume“, de Adolf
Edmund George de Herz și „Plata birului“, de Victor Ion Popa.





Comedia
„Încurcă-lume“ îi va aduce în fața publicului pe actorii: Emanuel Cristoiu –
Emil Ștrâmbuleanu, Clara Ghiuvelichian – Didina Ștrâmbuleanu, Andu Axente –
Bungrăzescu Traian, Luiza Martinescu – Olga și Andrei Cantaragiu – Matei
Pintenaru.





După aceea,
pe  scena din Amfiteatru se va juca „Plata birului“, în regia
Mirabelei Moroșanu, care o va interpreta și pe tanti Vasilica din celebra piesă
a lui Victor Ion Popa, alături de colegii: Dana Cojan – Sultana, Edoard Petre –
Priciptorul, Loredana Adăscăliței – Anica, Catinca Hanțiu – Ioana, Denisa
Todireanu – Marița și Cătălina Oțeleanu – Primărița.  





Intrarea la
spectacole este liberă.





„Seri de
teatru la Pontul Euxin“ este un proiect organizat de Ghiuvelichian Clara PFA și
finanțat de Primăria Municipiului Constanța, programat să se desfășoare în
perioada 1-25 august.





În cadrul
său, publicul mai poate vedea, săptămâna viitoare, spectacolele:





Joi, 22
august





21.00-22.45
– music-hall-ul „Cocoșatul de la Notre Dame“





Atelier de
Teatru Forum





Vineri, 23
august





21.00-22.45
– teatru „Gâlcevile din Chioggia“





Atelier de
Teatru Forum





Sâmbătă, 24
august





21.00-22.45
– teatru „Plata birului“





Atelier de
Teatru Forum





Duminică, 25
august





21.00-22.45
– teatru „Carte de vizită“

Atelier de Teatru Forum




Articolul „Seri de teatru la Pontul Euxin“ continuă, săptămâna aceasta, cu trei comedii celebre apare prima dată în .