
Incident la Ziua Marinei, în Constanța. Slujba oficiată de Arhiepiscopul Tomisului a fost întreruptă de organizatori şi a fost dat cuvântul şefului Statului Major al Forţelor Navale, Mihai Panait.
ÎPS Teodosie şi-a continuat apoi slujba religioasă, aproximativ cinci minute, fără sunet, după care a părăsit portul militar.
Arhiepiscopul a declarat jurnaliştilor că este pentru prima oară când i se opreşte microfonul în timpul unei slujbe religioase şi că nu vrea să interpreteze acest gest.
Întrebat dacă s-a supărat, el a răspuns: „De ce să mă supăr, nu am voie să mă supăr. Îi compătimesc pe cei care au făcut asta pentru că înaintea lui Dumnezeu vor răspunde”.
Imagini puteți vedea mai jos, în jurul minutului 11.00.
Vă recomandăm și:
The post Slujbă fără sunet. Organizatorii Zilei Marinei i-au tăiat microfonul lui IPS Teodosie. „Vor răspunde înainte lui Dumnezeu” appeared first on .